[vc_row][vc_column][rev_slider alias=”Vremurile-se-schimb-valorile-rmn”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column width=”1/5″][vc_empty_space][dt_team_masonry order=”asc” orderby=”title” loading_effect=”move_up” image_sizing=”proportional” img_border_radius=”0px” bwb_columns=”desktop:1|h_tablet:1|v_tablet:1|phone:1″ post_title_bottom_margin=”0px” team_position_font_style=”normal:normal:uppercase” soc_icon_border_width=”0px” soc_icon_color=”#ffffff” loading_mode=”standard” st_posts_per_page=”5″ posts_offset=”0″ category=”8″][/vc_column][vc_column width=”4/5″][vc_empty_space][vc_column_text]M-am născut în epoca scrisorilor scrise de mână a telefonului cu taxă inversă, a poștașului care aducea vedererile după ce ajungea expeditorul acasă, în vremea în care anul 2000 era apocaliptic, când vorba era vorbă, când nu trebuia să planificăm vizite pentru că timpul nu intrase încă în sac, iar ușa prietenilor era întotdeauna deschisă. Am trăit vremea copilariei la sanie pe dealul din spatele casei, al verilor la scăldat unde fugeam de-acasă desculță, a poftei de pâine cu brânză și roșii mâncată între două reprize de lapte gros, a bucuriei de a fi copil.
Sunt om întreg la cap care a auzit de traume la știrile de la ora 5, pentru care râsul și plânsul sunt normale dacă-ți vin și care încearcă să crească oameni mari într-o lume tot mai micită.
Trăiesc acum vremea în care la scăldat e cu topogane, șlapi și ochelari (de aia tot facem conjunctivită și otită), ca să ajungem acolo ne trebuie mașină și nervi în trafic, mâncarea e din plasticuri cu plastic și jocurile sunt virtuale, dacă tot am zis de micimea lumii reale. Până și gândurile astea le scriu pe telefon în viteză, că de… cine mai scrie cu creionul în jurnal, sau în caietul cu amintiri…
Dar cine poate spune cum e mai bine? Cum am crescut noi fără parenting și bullying sau cum cresc copiii noștri panicați daca nu au net și telefon?!
În munca cu copiii, am băgat de seamă ca ei sunt lut moale, gata de modelat.
In schimb, munca cu noi, adulții, cu lutul tare, trecut prin cuptoare încinse si prin focuri, ieșiți de acolo cu vasele crăpate sau făcute țăndări, munca cu noi e cea mai grea.
[/vc_column_text][vc_column_text][/vc_column_text][vc_column_text]
Poate de aceea protejăm excesiv, controlăm prea mult, îngrădim independența, tăiem aripile înainte de a le crește, luptăm noi în locul lor, împlinim dorințe înainte de a împlini nevoi.
[/vc_column_text][vc_column_text]Am înțeles că împlinirea nevoilor de bază ale copilului nu poate fi condiționată de nimic. Am inteles că nevoia de dragoste, de apreciere și apartenență nu sunt opționale. Că dacă eu, părintele, nu le împlinesc atunci ei, copiii, le vor găsi în altă parte.
Am inteles ca bagajul cu care vor pleca copiii mei de acasa, nu consta in bani si bunuri materiale, ci in mostenirea unui caracter frumos si a unei identitati clare.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_empty_space][vc_column_text]
AR PUTEA SA ITI PLACA SI
[/vc_column_text][vc_separator][vc_empty_space]
[vc_empty_space][vc_separator][/vc_column][/vc_row]
